La data de 6 septembrie 2022, la ora 12.30, un echipaj de poliție în timp ce se deplasa pe DN 2H, pe raza comunei Putna, către un eveniment semnalat prin 112, având semnalele luminoase și acustice în funcțiune, a observat un autoturism Volkswagen Sharan, care nu a acordat prioritate de trecere autospecialei de poliție, mărind viteza de deplasare.
Polițiștii au făcut semn de oprire vehiculului respectiv, însă persoana de la volan nu s-a conformat, mașina fiind oprită pe un drum comunal din orașul Vicovu de Sus, după o urmărire de aproximativ 1,5 kilometri.
La volanul autoturismului a fost identificată Maria B., de 19 ani, din orașul Vicovu de Sus, care a declarat că nu are permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
