La data de 12 decembrie 2022, la ora 07.00, Valentina B., de 27 de ani, din comuna Ilișești, în timp ce conducea autoturismul Ford Focus pe DN 17, pe raza localității de domiciliu, a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu un parapete metalic.
În urma accidentului a rezultat rănirea șoferiței, care a fost preluată de o ambulanță și dusă la Spitalul Județean Suceava, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
La spital, tânăra a declarat că a fost bătută de soț, astfel că polițiștii fac cercetări și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
