More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    O tânără din Gura Humorului, dată în urmărire națională, a fost găsită la Pensiunea Troia din Șcheia

    O tânără de 25 de ani, din Gura Humorului, dată în urmărire după ce Tribunalul București a emis pe numele ei un mandat de arestare preventivă în lipsă pentru efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, a fost depistată de polițiști într-o pensiune din comuna Șcheia.

    Mandatul fusese emis la data de 20 noiembrie 2024 de Tribunalul București – Secția I Penală, Pielmuș Mariana Mirela fiind cercetată într-un dosar privind furturi din conturi bancare. Tânăra figura ca arestată în lipsă și era căutată atât la domiciliul din Gura Humorului, cât și la o adresă din comuna Valea Moldovei, satul Mironu.

    În urma unor activități informativ-operative, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Suceava au stabilit că aceasta era cazată la Pensiunea Troia din Șcheia. O echipă de polițiști s-a deplasat la fața locului, iar într-una dintre camere a fost identificată o femeie care corespundea semnalmentelor. În urma legitimării, s-a confirmat că este vorba despre Mariana Mirela Pielmuș.

    Polițiștii i-au adus la cunoștință conținutul mandatului de arestare preventivă, ulterior tânăra fiind condusă la sediul Poliției municipiului Suceava. Acolo a fost constituită o escortă, care a transportat-o la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles