More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    O tânără din Boroaia proaspăt întoarsă din străinătate a fost bătută de o mătușă

    La 14.07.2021, la ora 21.30, SPR 1 Vadu Moldovei a fost sesizată prin 112 de către Anișoara B., din comuna Boroaia, sat Bărăști, despre faptul că între fiica sa Elena Belei, de 40 ani, și o nepoată, Andreea Pavelescu, de 25 de ani, din comuna Boroaia, are loc un scandal.

    În urma cercetărilor, la locuința apelantei a fost identificată Andreea Pavelescu, care a revenit de câteva zile din străinătate, iar pe fondul unor discuții în contradictoriu cu mătușa sa, Elena Belei, din comuna Boroaia, a fost lovită de aceasta cu palma peste ochi, suferind leziuni în zona nasului.

    Victima a precizat că nu dorește intervenția unui echipaj din cadrul SAJ Suceava pentru acordare de îngrijiri medicale.

    Persoana reclamată nu a fost identificată la fața locului și nici la domiciliu, iar din verificări am stabilit că aceasta  mai deține o locuință în municipiul Suceava, unde s-ar deplasa frecvent.

    S-a întocmit dosar penal privind infracţiunea de „violență în familie”.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles