La 24.11.2020, în jurul orei 07.50, o femeie, de 49 de ani, din comuna Cacica, în timp ce conducea autoturismul Dacia Logan, pe DN 2E, în afara localităţii Pârteştii de Sus, comuna Cacica, având direcţia de deplasare Păltinoasa către Solca, pe fondul vitezei excesive şi neadaptate la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei, părăsind partea carosabilă, intrând în coliziune frontală cu un copac amplasat în afara carosabilului, în partea dreaptă a drumului.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată direct la Spitalul Judeţean Suceava.
Șoferița nu a putut fi testată, din cauza leziunilor suferite, însă i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.
