More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    O șoferiță a fost prinsă băută la volan după ce nu a acordat prioritate pietonilor aflați pe o trecere de pe bulevardul George Enescu

    Un incident rutier a fost semnalat marți, 25 noiembrie 2025, pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, după ce polițiștii Biroului Rutier au constatat că un autoturism marca Audi nu a acordat prioritate unui pieton angajat în traversarea regulamentară a străzii. Semnalul de oprire a fost efectuat cu semnale acustice și luminoase, iar la volan a fost identificată Elena N., în vârstă de 36 de ani, domiciliată în comuna Șcheia, posesoare a permisului de conducere valabil.

    Testarea cu aparatul etilometru a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. În conformitate cu prevederile legale, la Spitalul Județean Suceava i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

    Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. De asemenea, a fost întocmit și un proces verbal de constatare a contravenției pentru nerespectarea regulilor de circulație. Ancheta continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor incidentului.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles