Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

O pacientă trimisă de la Spitalul Județean Bacău a fost salvată de medicii radiologi intervenționiști ai Spitalului Județean Suceava

În data de 27 decembrie 2022 a fost tratată cu succes prin embolizare, o pacientă de 49 de ani din județul Bacău, care avea o hemoragie uterină masivă pe fondul unui cancer de col uterin. Pacienta a fost transferată de la Spitalul Județean din Bacău.

„Abordul vascular a fost la nivelul brațului și intervenția a durat 30 de minute. Va fi externată zilele următoare și va putea începe tratamentul bolii de bază”, a declarat doctorul Cătălin Lulciuc  medic radiolog intervenționist.

În ultima perioadă a crescut numărul pacientelor la care fibroamele uterine au fost tratate prin embolizare, evitându-se astfel intervențiile chirurgicale clasice mai complicate care presupun și riscuri mai mari.

Procedura presupune închiderea ramurilor mici arteriale din interiorul fibroamelor prin injectarea de microparticule biocompatibile. Fibroamele nu mai sunt vascularizate și intra într-un proces de involuție și resorbție.

Există o adresabilitate tot mai mare atât din partea pacienților cât și din partea spitalelor din județele învecinate pentru procedurile minim invazive efectuate de medicii radiologi intervenționiști din Spitalul Județean Suceava. Ne așteptăm că, o dată ce heliportul va fi funcțional să crească numărul cazurilor trimise din județe mai îndepărtate, ce vor avea nevoie de proceduri realizate de medicii radiologi intervenționiști, în special în cazul accidentelor vasculare cerebrale.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles