La 23 octombrie 2025, în jurul orei 17.50, un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane a avut loc pe DJ208A, în interiorul localității Corni, orașul Liteni. Ion Ș., în vârstă de 45 de ani, din satul Rotunda, conducea un autoturism VW Bora către orașul Liteni și a încercat să depășească o căruța pe un sector de drum marcat cu linie continuă. În același timp, motocicleta Honda condusă de Ionela T., de 17 ani, din orașul Dolhasca, care circula în spatele autoturismului, s-a angajat și ea în depășire.
Din cauza nepăstrării unei distanțe de siguranță față de vehiculul precedent, motocicleta a intrat în coliziune cu autoturismul, iar tânăra a fost proiectată în afara părții carosabile. În urma impactului, Ionela T. a suferit contuzii la nivelul coapselor, fiind preluată de un echipaj medical și transportată la UPU Suceava pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”, continuând cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
