La data de 27.01.2022, la ora 16.30, lucrătorii Secției 10 PR Gura Humorului au fost sesizaţi prin intermediul 112 de către Elena S., din comuna Pârteștii de Jos, cu privire la un conflict în familie.
La fața locului s-a deplasat un echipaj care a constatat că Elena S. locuiește împreună cu fiul său Vasile C.. În ziua de 27.01.2022, pe fondul consumului de alcool a izbucnit un scandal între aceasta și fiul ei, în urma căruia acesta a lovit-o pe mama sa cu palma în zona feței, cauzându-i suferințe fizice.
Conflictul a fost aplanat de polițiști, iar Vasile C. a fost avertizat în scris luându-și angajamentul ca pe viitor să respecte legea.
Elena S. nu a dorit intervenția vreunui echipaj de ambulanță.
Victimei i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii nr. 217/2003 precum și posibilitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu, iar în urma completării formularului de risc nu s-a impus emiterea unui ordin de protecție provizoriu, totodată persoana vătămată a refuzat emiterea unui astfel de ordin.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de violență în familie.
