Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

O grădiniță nouă cu program prelungit va fi construită în satul Ipotești, printr-o investiție de peste 11,4 milioane de lei finanțată din fonduri europene

Primăria comunei Ipotești a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ce vizează construirea și dotarea unei grădinițe cu program prelungit în localitatea reședință de comună. Investiția, cod SMIS 348762, are o valoare totală de 11.465.141,11 lei și este derulată prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027.

Contractul de finanțare a fost parafat la data de 23 septembrie 2026, perioada de implementare fiind de 24 de luni, respectiv până cel târziu la 31 august 2028.

Proiectul este încadrat în Prioritatea P6, O regiune educată, având ca obiectiv specific îmbunătățirea accesului egal la servicii educaționale de calitate și incluzive prin dezvoltarea infrastructurii specifice.

Scopul principal al investiției îl reprezintă facilitarea accesului copiilor la o educație timpurie adecvată, fiind vizată în principal grupa de vârstă 3-6 ani. Noua unitate de învățământ preșcolar va fi ridicată la standarde europene de acreditare, oferind condiții optime pentru dezvoltarea armonioasă, autonomă și creativă a copiilor.

Noul imobil va avea o suprafață construită desfășurată de 1.139,33 metri pătrați. La finalul lucrărilor, grădinița va dispune de o capacitate de 80 de locuri pentru preșcolari, dintre care 8 locuri sunt destinate copiilor proveniți din grupuri vulnerabile.

Din valoarea totală a contractului, suma eligibilă este de 7.454.317,04 lei, din care 4.845.306,07 lei reprezintă cofinanțarea asigurată de Uniunea Europeană, iar valoarea totală nerambursabilă a proiectului se ridică la 7.305.230,69 lei.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles