La 07.07.2020, ora 10.00, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată direct de către un bărbat despre faptul că mama sa, de 63 ani, din Vatra Dornei, a decedat în locuința sa.
În urma cercetărilor s-a stabilit că în dimineața de 07.07.2020, în jurul orei 10.00, când bărbatul s-a trezit, a găsit-o pe mama sa decedată, căzută cu fața în jos, în baia locuinței comune. Persoana decedată era cunoscută ca fiind consumatoare cronică de băuturi alcoolice și avea antecedente medicale, respectiv ciroză hepatică cronică și hepatită tip C.
Cu ocazia examinării cadavrului în cauză depus la morga Spitalului Vatra Dornei nu au fost descoperite leziuni sau urme de violență pe trupul acesteia.
Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.