Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

O femeie din Rădăuți și-a reclamat soțul pentru că a bătut-o și i-a furat 2.500 de euro. Bărbatul a fost internat la Psihiatrie

La 27.07.2021, la ora 11.41, lucrătorii Secției nr. 3 Poliție Rurală Marginea au fost sesizați prin 112 de către Elena B., de 56 ani, din comuna Marginea, despre faptul că a fost lovită și că i-a fost sustras un portofel în care se afla suma de 2.550 euro, de către soțul ei Dumitru B., de 55 ani.

Elena B. locuiește împreună cu soțul ei Dumitru B., în comuna Marginea.

În data de 27.07.2021, în jurul orei 11.00, femeia s-a întors la domiciliu de la fiica sa care locuiește în municipiul Rădăuți, ocazie cu care a observat că dintr-un dulap din locuință a dispărut portofelul de culoare neagră, în care se afla o sumă bani ce aparțineau fiului ei, fără a putea preciza exact suma (circa 1.000 de lei).

În momentul în care aceasta și-a întrebat soțul dacă a luat el banii, acesta pe fondul consumului de băuturi alcoolice a devenit agresiv verbal.

În urma investigațiilor efectuate, Dumitru B. a recunoscut că în cursul dimineții a luat din dulap portofelul, urmând să-l restituie ulterior.

Dumitru B. suferă de afecțiuni psihice și consumă frecvent băuturi alcoolice. Acesta a fost transportat și internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuți.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,furt ” și  ,,violență în familie”  în dauna persoanei vătămate Elena B..

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles