O femeie de 61 de ani din comuna Pătrăuți a trecut prin clipe de groază vineri seară, după ce a descoperit că locuința i-a fost spartă și i-au dispărut economiile de o viață. Hoțul, un adolescent de 17 ani din aceeași localitate, a fost prins de polițiști la scurt timp după comiterea faptei și a recunoscut jaful.
Totul s-a petrecut în cursul zilei de 12 septembrie, în intervalul orar 07.00 – 21.00, când femeia nu se afla acasă. Profitând de lipsa acesteia, tânărul Ionuț L. a escaladat un geam lăsat deschis la baie și a pătruns în interior. Dintr-un dormitor a sustras între 7.000 și 8.000 de lei, bani ținuți într-un dulap, după care a dispărut.
Sesizarea la 112 a fost făcută chiar de victima furtului, care, la întoarcerea acasă, a descoperit spargerea. Polițiștii din cadrul Secției 5 Dărmănești au intervenit prompt, reușind identificarea autorului. Când a fost găsit, adolescentul avea asupra sa 4.256 de lei, pe care i-a predat anchetatorilor, recunoscând fapta.
Ancheta continuă pentru a documenta întreaga activitate infracțională a tânărului, în cauză fiind deschis dosar penal pentru furt calificat.
