La 15.03.2021, la ora 12.16, Postul de Poliție Valea Moldovei a fost sesizat prin 112 de către Agripina M., de 34 de ani, din satul Mironu, comuna Valea Moldovei, cu privire la faptul că Petrică T., de 17 ani, și Ilie D., de 18 ani, i-au furat bicicleta.
A fost identificată apelanta la domiciliul acesteia, care a declarat faptul că în timp ce se afla acasă, a intrat fiul său vitreg Petrică T., cu care se află în conflict, împreună cu Ilie D. și au sustras din locuință o bicicletă în valoare de 100 de lei, după care au plecat într-un loc necunoscut.
În urma investigațiilor efectuate, Petrică T. și Ilie D. au fost identificați având bicicleta asupra lor, prejudiciul fiind recuperat de către persoana vătămată.
În cauză s-a întocmit un dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de „furt”.