La data de 27 decembrie 2022, la ora 21.07, Petru M. a anunțat prin 112 faptul că soția lui, Ana M., de 45 de ani, din comuna Brodina, a fost lovită de fiul lor, Dan M., de 23 de ani.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, însă femeia a refuzat transportul la Spitalul Municipal Rădăuți.
A fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultând faptul că există risc iminent asupra vieții, sănătății și integrității corporale a persoanei vătămate, așadar, în cauză s-a procedat la emiterea ordinului de protecție provizoriu împotriva lui Dan M., acesta fiind evacuat din locuință.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de violență în familie.