La 14.01.2022, la ora 10.55, Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe strada 13 Decembrie din municipiul Fălticeni s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni care a efectuat cercetarea la fața locului, ocazie cu care a stabilit că, la data de 14.01.2022, în jurul orei 10.50, Radu M., în timp ce conducea autoturismul Ford pe strada 13 Decembrie din municipiul Fălticeni, pe relația strada 13 Decembrie – strada Armatei, nu a acordat prioritate de trecere Ilianei A., care era angajată regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată prin indicator și marcaj, acroșând-o.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a Ilianei A. care a fost transportată cu ambulanța la Spitalul municipal Fălticeni, unde a fost examinată de către medicul de gardă și i s-a stabilit diagnosticul de „T.CC, contuzie mână stângă”(3-4 zile de îngrijiri medicale), fără a rămâne internată.
Cond auto Radu M. a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, recotându-i-se probe de sânge la Spitalul municipal Fălticeni.
Iliana A. a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.
