La data de 12 septembrie 2023, în jurul orei 17.20, o femeie de 62 de ani, din satul/comuna Izvoarele Sucevei, a sunat la 112 și a sesizat faptul că a fost bătută de soț.
Cei doi soți locuiesc împreună în Izvoarele Sucevei, iar cele două fiice ale lor sunt măritate în alte localități.
În ziua cu pricina, apelanta și soțul ei în vârstă de 70 de ani se întorceau de la munca câmpului, respectiv de la recoltatul fânului, unde au muncit toată ziua împreună. Pe parcursul zilei, bărbatul a consumat alcool, iar pe drum a izbucnit între cei doi o ceartă pe fondul consumului de alcool din partea soțului și pe fondul unor critici din partea soției.
Odată ajunși în spatele casei, soția a deshămat calul de la căruță, iar soțul i-a mai multe lovituri cu palma in zona cefei și spatelui.
Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care are reieșit risc iminent, însă femeia a refuzat emiterea ordinului de protecție provizoriu, motiv pentru care i s-a pus la dispoziție o cerere tip pentru sesizarea instanței de judecată.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru violență în familie.