În perioada 25 februarie – 5 martie 2022, o delegație a județului Suceava va participa la Expoziția mondială 2020 „Connecting Minds, Creating Future” organizată la Dubai în Emiratele Arabe Unite.
Delegația va fi alcătuită dintr-un număr de 25 de persoane, respectiv vicepreședintele Consiliului Județean Suceava care coordonează activitatea Centrului Cultural Bucovina – Niculai Barbă și un număr de 24 de persoane, artiști profesioniști din cadrul Ansamblului Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” al Centrului Cultural Bucovina.
Cheltuielile aferente organizării în condiții corespunzătoare a acestei acțiuni, în valoare totală de 67.295 de lei, vor fi suportate din bugetul Centrului Cultural Bucovina.
Această acțiune va avea loc la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe care a cerut ca Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din cadrul Centrului Cultural Bucovina să participe la o serie de evenimente culturale, în perioada 25 februarie – 5 martie 2022, la care să fie prezentate micro-spectacole muzical coregrafice de datini și obiceiuri, cât și reprezentații folclorice de sine stătătoare, în cadrul Pavilionului României și scenele din cadrul EXPO 2020 Dubai.
Prin intermendiul evenimentelor artistice la EXPO 2020 Dubai se va promova potențialul turistic, tradițiile, cultura și imaginea României pe plan internațional.
În cadrul acestui eveniment vor fi prezentate spectacole muzical-coregrafice, repertoriul instrumental din zona Bucovinei, diverse montări coregrafice din zonele folclorice ale județului Suceava și importante piese de tezaur vestimentar ale costumului popular românesc.
„Prin participarea Bucovinei la acest eveniment mondial, se urmărește punerea în valoare a autenticității tradițiilor străbune, a obiceiurilor, frumuseții și nobleței folclorului românesc”, a arătat Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava.