O suceveancă în vârstă de 76 de ani a ajuns la spital miercuri dimineață după ce a fost implicată într-un eveniment rutier produs la intersecția străzii Mircea Damaschin cu Calea Unirii. Incidentul a avut loc în jurul orei 08.00 când un bărbat de 44 de ani aflat la volanul unui autoturism Toyota Rav4 a pus vehiculul în mișcare fără să observe că pe trecerea pentru pietoni se afla o persoană.
Din primele cercetări a reieșit că victima Cornelia D. se angajase în traversarea regulamentară a străzii moment în care a fost acroșată ușor de partea din stânga față a mașinii. În urma impactului femeia a fost proiectată pe carosabil. Deși inițial aceasta i-a comunicat șoferului că se simte bine și că dorește să plece spre casă conducătorul auto a insistat ca aceasta să meargă la spital pentru o verificare medicală de specialitate.
După ce au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava șoferul Marian Huțanu a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a sesiza evenimentul. Polițiștii rutieri sosiți la unitatea medicală l-au testat pe bărbat cu aparatul etilometru rezultatul fiind negativ.
Personalul medical a diagnosticat victima cu o contuzie la coloana lombo sacrată și o plagă contuză la cotul drept stabilind că aceasta a fost rănită ușor.
În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă polițiștii urmând să stabilească toate împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
