Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

O bătrână de 73 de ani, care se deplasa pe bicicletă, a fost lovită cu mașina de o șoferiță, la Volovăț

Un accident rutier a avut loc sâmbătă dimineață, 5 iulie 2025, în comuna Volovăț, în urma căruia o femeie în vârstă de 73 de ani a fost rănită ușor, după ce a fost acroșată de un autoturism în timp ce se deplasa cu bicicleta. Evenimentul s-a produs în jurul orei 09.10, pe DJ 178, în apropierea intersecției cu strada Vlad Țepeș.

Potrivit primelor date, accidentul s-a produs în momentul în care o tânără de 22 de ani, din aceeași localitate, aflată la volanul unui autoturism marca Audi, se deplasa dinspre comuna Marginea spre municipiul Rădăuți. În același timp, din sens opus, circula pe bicicletă Maria B., în vârstă de 73 de ani, localnică din Volovăț.

Pe parcursul deplasării, biciclista a virat la stânga, intenționând să intre pe strada Vlad Țepeș, însă nu s-a asigurat corespunzător înainte de a pătrunde pe sensul opus de mers. În acel moment, femeia a fost acroșată de partea stângă-față și de oglinda laterală a autoturismului Audi.

Impactul a proiectat-o pe biciclistă pe partea carosabilă, unde a suferit leziuni ușoare în zona capului. La fața locului au intervenit echipaje de poliție și un echipaj medical, care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Municipal Rădăuți. În urma investigațiilor de specialitate, cadrele medicale au stabilit diagnosticul de traumatism cranio-cerebral, fiind catalogată drept „rănită ușor”.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Aceasta a fost transportată ulterior la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Și în cazul victimei, testarea cu etilometrul a indicat un rezultat negativ.

În urma coliziunii au rezultat atât avarii la autoturismul implicat, cât și distrugerea bicicletei. Polițiștii au deschis un dosar penal în cauză, fiind demarată o anchetă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles