La data de 16 septembrie 2023, la ora 10.09, prin 112 s-a anunțat că Georgeta I. a suferit un accident de muncă la fabrica Symmetrica.
Din verificările polițiștilor a reieșit că, în cursul zilei de 16 septembrie a.c., în jurul orei 10.00, Georgeta I., angajată că manipulator la SC Symmetrica SRL se afla la muncă, unde sorta de pe o bandă prefabricate din piatră. La un moment dat, din neatenție, aceasta si-a prins degetul de la mâna stângă în banda transportatoare, suferind leziuni.
La fața locului s-a deplsat un echipaj SMURD care a preluat-o pe femeie și transportat-o la UPU Suceava pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea masurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
