Un accident rutier care putea avea urmări mult mai grave a avut loc vineri dimineață, 19 septembrie 2025, pe drumul național DN29A, în localitatea Adâncata. O fată de 14 ani, din municipiul Suceava, a fost surprinsă și accidentată de un autoturism în timp ce încerca să traverseze printr-un loc nepermis.
Potrivit polițiștilor, în jurul orei 07.05, Viorel S., un tânăr de 22 de ani din comuna Zvoriștea, conducea un autoturism marca BMW pe DN29A, iar la intersecția cu drumul comunal DC59 nu a mai putut evita impactul cu minora care s-a angajat în traversare bruscă, de la stânga la dreapta.
În urma coliziunii, fata a suferit leziuni și a fost preluată de o ambulanță, fiind transportată la Spitalul Județean Suceava. Medicii au stabilit diagnosticul de contuzie lombară și o plagă la degetul doi al mâinii stângi, leziuni considerate ușoare, însă care au necesitat îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul indicând că nu consumase băuturi alcoolice.
Totuși, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
