Alegerile prezidențiale din 18 mai nu sunt despre partide, doctrine sau promisiuni. Sunt despre direcția în care merge România: spre Vest sau înapoi în întuneric. Spre civilizație sau haos. Spre construcție sau demolare. Și trebuie să înțelegem un adevăr dur: cei care votează cu George Simion vor ieși din nou la vot. Pentru că nu vor o viață mai bună. Nu vor Europa, nu vor reguli, nu vor muncă și nu vor viitor. Vor doar ca toți ceilalți să fie trași în jos, să nu mai existe performanță, educație, decență.
Această masă de frustrați, de analfabeți funcțional, de oameni incapabili să-și depășească limitele, dar dornici să-i pedepsească pe ceilalți pentru propriile eșecuri, este hotărâtă. Îi doare succesul altora. Îi enervează ideea că România ar putea deveni un stat occidental, cu infrastructură, spitale, școli moderne. Ei nu visează la viitor, ci la revanșă. Vor doar să strice, să distrugă, să urască.
Și tocmai de aceea, noi, ceilalți, trebuie să fim mai mulți. Să fim mai hotărâți. Nu putem spera că vom convinge această categorie să gândească. N-ai cum să ceri gândire de la cineva care trăiește din ură. Dar putem să le arătăm că România nu este a lor. Că România nu este o turmă fără direcție. Că România este făcută și din oameni raționali, educați, muncitori. Din oameni care au călătorit, care au văzut cum se trăiește în Occident și care știu că țara asta are un potențial uriaș — dar doar dacă păstrăm drumul european.
Dacă vrem o Românie modernă, atunci trebuie să fim un partener de încredere pentru Uniunea Europeană. Nu putem să ne decuplăm de la valorile care au scos această țară din întuneric. Nu putem să-i lăsăm pe inculți să ne dicteze viitorul. Dacă oamenii de bun-simț, care gândesc și care muncesc, stau acasă, România va încăpea pe mâinile celor care nu iubesc această țară, ci vor doar să o ardă din temelii.
Ieși la vot! Nu pentru că politicienii sunt perfecți. Nu pentru că ai încredere absolută în sistem. Ci pentru că, dacă nu votezi, lași hățurile pe mâna celor care vor să ne întoarcă în Evul Mediu. România nu e a celor care urlă cel mai tare, ci a celor care construiesc în tăcere. Dar acum, tăcerea nu mai e o opțiune.
