Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu a anunțat că suma de un milion de lei va fi alocată prin Programul Acces.
„Așa cum am anunțat chiar de la începutul anului, 𝗣𝗿𝗼𝗴𝗿𝗮𝗺𝘂𝗹 𝗔𝗖𝗖𝗘𝗦 𝘃𝗮 𝗳𝗶 𝗰𝗼𝗻𝘁𝗶𝗻𝘂𝗮𝘁 ș𝗶 î𝗻 𝟮𝟬𝟮𝟭, 𝗰𝘂 𝗼 𝗮𝗹𝗼𝗰𝗮𝗿𝗲 𝘀𝗶𝗺𝗶𝗹𝗮𝗿ă 𝗰𝗲𝗹𝗲𝗶 𝗱𝗲 𝗮𝗻𝘂𝗹 𝘁𝗿𝗲𝗰𝘂𝘁 𝗱𝗲 𝟭.𝟬𝟬𝟬.𝟬𝟬𝟬 𝗹𝗲𝗶.Programul Acces a avut în 2019 o finanțare de 150.000 de lei, dar din 2020 am crescut suma la 1.000.000 de lei.Scopul Ministerului Culturii, în mandatul meu, este să susțină atât marile proiecte, cât și proiectele operatorilor din sectorul independent. Astfel, anul acesta, Ministerul Culturii a alocat până în prezent, prin selecție de oferte culturale, 33% din suma dedicată pentru programe, proiecte și acțiuni culturale, adică 3.000.000 de lei. În ianuarie au fost finanțate 41 de proiecte și ne dorim un număr cât mai mare de beneficiari și de această dată.Prin aceste mecanisme de finanțare a proiectelor culturale, guvernarea liberală își continuă procesul de transparentizare și de susținere a competiției nepărtinitoare, inclusiv în domeniul cultural, în beneficiul românilor. Succes tuturor celor care vor trimite proiectele, care din fericire, în cadrul acestui apel, nu se vor mai adresa exclusiv mediului online – încă un pas spre normalitatea așa cum o știam înainte de pandemie”, a declarat ministrul Bogdan Gheorghiu.
Doritorii pot trimite proiectele culturale până la data de 3 august. Toate detaliile se găsesc pe site-ul ministerului: http://www.cultura.ro/luni-5-iulie-ministerul-culturii-va…