După ce, în ultimii patru ani, comuna Stroiești, care cuprinde trei sate, și anume Stroiești, Zaharești și Vâlcelele, a reuşit să atragă fonduri importante pentru investiţii în drumuri, în alimentarea cu apă, în unităţi de învăţământ, dar şi în utilaje de intervenţie şi gospodărire, va beneficia, în continuare, de numeroase proiecte care vor contribui la dezvoltarea localităţilor componente.
Zicala „omul sfințește locul” se aplică în adevăratul sens al cuvântului la Stroiești, unde omul Mihai Senic a demonstrat că prin muncă și implicare se pot realiza numeroase investiții, în beneficiul cetățenilor. Fie că a fost vorba de investiţii finanţate cu fonduri locale, guvernamentale sau europene, ca un bun gospodar, Mihai Senic a găsit mereu cea mai avantajoasă variantă, asigurând un echilibru între veniturile comunei şi necesităţile de dezvoltare.
Un portofoliu de proiecte este pregătit şi pentru anii următori, echipa de funcţionari din cadrul primăriei fiind pregătită să acceseze alte fonduri pentru investiţii, când noile linii de finanţare vor fi disponibile.
Comuna s-a dezvolat în ultimii patru ani, prin investiții de 6.886.530 de euro, dintre care, 4.127.001 euro au provenit din fonduri europene, 2.293.990 de euro din fonduri guvernamentale, iar diferența de 465.539 de euro au fost de la bugetul local.
Cea mai mare investiție a fost înființarea sistemului de canalizare al apelor uzate și înființarea sistemului de alimentare cu apă în comună, valoarea proiectului ridicându-se la suma de 3.559.179 de euro, bani proveniți din Fonduri Europene.
Tot cu fonduri europene s-a amenajat un teren de sport multifunctional în satul Zaharești, s-a înființat o grădiniță cu program normal, formată din trei grupe de preșcolari, în satul Stroiești și s-au achiziționat echipamente pentru un buldoexcavator.
Mihai Senic s-a preocupat de toate aspectele vieţii din comuna sa, de la infrastructura mare – drumuri, alimentare cu apă, canalizare sau iluminat public – şi până la revitalizarea tradiţiilor locale, întreţinerea şcolilor, grădiniţelor şi a căminelor culturale.
Prin PNDL s-a reabilitat Școala Gimnazială „Ion Grămadă” din satul Zaharești, Școala Gimnazială din Stroiești, dispensarul medical uman din comună dar se va moderniza și o rețea de drumuri comunale cu o lungime de 7 kilometri.
Prin CNI, se va construi o sală de sport în satul Stroiești. De asemenea, cu bani de la bugetul local s-a extins rețeaua electrică și rețeaua de iluminat și s-a construit un Cămin Cultural în satul Vâlcelele.
Prioritatea pentru următorul mandat al primarului Mihai Senic este obținerea finanțării necesare înființării rețelei de gaz metan, în comuna Stroiești.
