Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Măsuri fără precedent în ancheta tragicului accident de la Vadu Moldovei. Minorul de 15 ani care a omorât un copil de 5 ani și tatăl său au fost reținuți și băgați la arest

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni au dispus măsuri ferme după aproape două săptămâni de la accidentul tragic din comuna Vadu Moldovei, în care un copil de doar 5 ani și-a pierdut viața. Atât minorul de 15 ani care a provocat tragedia, cât și tatăl acestuia, în vârstă de 45 de ani, au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.

Accidentul a avut loc pe 17 august 2026, în jurul orei 20.10, pe strada 1 Decembrie 1918 din comuna Vadu Moldovei. Minorul de 15 ani conducea o motocicletă pe contrasens, pe o stradă cu sens unic, când l-a acroșat pe micuțul de 5 ani care pătrunsese pe carosabil. În urma impactului, copilul de 5 ani a murit.

Verificările efectuate de polițiști au arătat că adolescentul nu deținea permis de conducere, iar motocicleta nu era înmatriculată. Testarea cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ.

Dosarul penal a fost deschis inițial sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Luni, 31 august 2026, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a minorului de 15 ani. Acesta a fost încarcerat în arestul IPJ Suceava, iar marți, 1 septembrie, a fost prezentat instanței de judecată, care a emis pe numele lui un mandat de arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Ancheta polițiștilor s-a extins rapid și asupra tatălui adolescentului. Oamenii legii au stabilit că bărbatul de 45 de ani, tot din Vadu Moldovei, i-a cumpărat fiului său motocicleta și i-a încredințat-o spre a fi condusă pe drumurile publice, deși știa clar că minorul nu are permis și conștientiza pericolele la care îi expune pe ceilalți.

Polițiștii din Fălticeni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore și pe numele tatălui, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava. Bărbatul urmează să fie prezentat parchetului pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Polițiștii atrag din nou atenția că siguranța rutieră rămâne o prioritate și avertizează părinții cu privire la responsabilitatea uriașă pe care o au în supravegherea copiilor și la consecințele penale ale încredințării vehiculelor către minori.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles