More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Mașini furate și accidente pe bandă rulantă produse de un tânăr băut bine și fără permis de conducere

    La 11.10.2020, ora 02:20, Secția de Poliție Rurală nr.5 Dărmănești a fost sesizată direct de către un bărbat, din comuna Dărmănești, despre faptul că un tânăr i-a sustras un autoturism din curtea locuinței și a făcut accident în zona Piață Dărmănești.

    Pe DC 38 – localitatea Dărmănești, în șanțul de pe partea dreaptă a fost identificat autoturismul Volkswagen. Autoturismul lovise un stâlp pe care-l înclinase și prezenta avarii în partea din față. În autoturism nu se afla nici o persoană. Procedându-se la efectuarea de verificări în zonă, la jumătatea distanței între locuința apelantului și locul unde  a fost găsit autoturismul, pe partea dreaptă a DC 37, circulând pe jos a fost identificat tânărul, de 23 de ani, din comuna Dărmănești. Acesta prezenta leziuni în zona  feței.  

    Acesta a recunoscut că a condus fără drept două autoturisme ale apelantului și le-a avariat pe amândouă, indicând locul unde s-ar afla și celălalt autoturism, respectiv în curtea persoanei vătămate. 

    Fiind testat alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur in aerul expirat. Date fiind leziunile suferite în urma accidentului, s-a solicitat intervenția unui echipaj ambulanțier, care l-a preluat și l-a transportat pentru investigații și îngrijiri medicale la UPU Suceava. Tânărului i-a fost recoltată o mostră biologică de sânge, acesta refuzând cea de a doua probă. El a fost diagnosticat preliminar cu „agitație psihomotorie, TCC cu TCF prin accident rutier, epistaxis oprit spontan, halenă etalonică , plagă regiunea nazală”, rămânând internat pentru investigații suplimentare. De asemenea din verificările efectuate în bazele de date a rezultat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere.

    În ziua de 10.10.2020, apelantul a plecat cu familia și l-a lăsat pe tânărul de 23 de ani să lucreze prin curte, fără drept de acces în locuință.

    Profitând de această situație, pe fondul consumului de alcool, tânărul a scos din curtea locuinței autoturismul marca Volkswagen l-a condus pe străzile din localitate, iar la un moment dat din cauza stării de ebrietate a părăsit partea carosabilă intrând într-un șanț.

    A revenit pe jos la locuința apelantului, a forțat ușile de acces, a pătruns în locuință a găsit cheile de contact ale celui de al doilea autoturism marca Renault. Ulterior a urcat la volanul autoturismului pe care l-a condus pe drumurile publice din localitate, iar în jurul orei 02,00 în timp ce conducea auto pe DC 38 a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-un stâlp.

    S-a înregistrat accident soldat cu pagube materiale și dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducere unui vehicul sub influența alcoolului”, „furt în scop de folosință”.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles