La 12.04.2021, la ora 18.30, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Solca, efectuând verificarea la domiciliu a persoanelor aflate în carantină și izolare Sars-cov2, pe raza comunei Arbore, au constatat că la imobilul unde conform listei DSP Suceava, trebuiau să efectueze autoizolarea Floarea F., de 36 ani și fiica acesteia, Sara C., de 18 ani, nu era nimeni.
Față de cele două persoane s-a instituit măsura carantinării întrucât au sosit în țară din Italia.
Au fost efectuate verificări pe raza comunei și în bazele de date, însă cele două nu au fost identificate, motiv pentru care a fost sesizat DSP Suceava.
Au fost aplicate două sancțiuni contravenționale în cuantum de 5.000 lei.
