Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Ludovic Orban a anunțat că nu se amână nici începerea anului școlar, nici alegerile locale din 27 septembrie (POLITICĂ)

Premierul Ludovic Orban a declarat duminică, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Bistriţa, că anul şcolar va începe la 14 septembrie iar alegerile locale se vor desfăşura în 27 septembrie, subliniind totodată că niciuna dintre cele două date nu poate fi amânată.

Întrebat de presă dacă în cazul în care se amână începerea noului an şcolar vor fi amânate şi alegerile, şeful Executivului a replicat: „Nimeni nu s-a exprimat vreodată că vrea să amâne începerea şcolii: şcoala va începe la 14 septembrie, şi alegerile se vor ţine la 27 septembrie”.

„E ridicolă această idee exprimată de PSD (amânarea alegerilor locale, n.red.), la fel de ridicolă ca şi moţiunea de cenzură. Cum să amâni alegerile? Şi aşa s-a prelungit mandatul aleşilor locali. Alegerile au fost o dată amânate. Data de 27 septembrie este convenită de comun acord între toţi liderii politici şi nu a fost fixată prin hotărâre de guvern ci a fost fixată prin lege, în Parlament, şi a fost adoptată aproape în unanimitate. Deja campania este în curs, deja formaţiunile politice şi-au prezentat candidaţii, candidaţii sunt în competiţie electorală. […] E fundamental pentru comunităţile locale să aibă în capul trebii reprezentanţi legitimi, care să fie învestiţi cu încrederea oamenilor”, a adăugat premierul Orban.

În contextul în care preşedintele Marcel Ciolacu a lansat recent ideea de amânare din nou a alegerilor locale, liderul de la Palatul Victoria a pus acest lucru pe seama fricii social-democraţilor de a înfrunta decizia electoratului care, afirmă Orban, „s-a cam lămurit cum stă treaba cu PSD”.

„Sigur că le e frică la pesedişti de alegeri, în ultima vreme le-a fost foarte frică de alegeri şi e normal să le fie, pentru că lumea s-a cam lămurit cum stă treaba cu PSD”, a declarat premierul.

Întrebat în ce versiune va începe şcoala, online sau în clase, Ludovic Orban a răspuns că decizia va fi analizată cu mare atenţie.

„Au fost nişte opinii exprimate de nişte medici epidemiologi. Deocamdată nu s-a discutat oficial, la nivel guvernamental sau la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă această chestiune”, a precizat prim-ministrul, reiterând faptul că „.şcoala va începe la 14 septembrie”.

„Toţi părinţii, toţi profesorii, toţi copiii trebuie să ştie că şcoala va începe, pentru că dreptul la educaţie este fundamental”, a conchis Ludovic Orban.

Sursa: Epoch Timesc România

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles