More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Lucrările de aducțiune a gazului metan în comuna Vatra Moldoviței avansează în ritm susținut. Proiectul a ajuns la un grad de execuție de 40%: „Gazul metan înseamnă nu doar un trai mai bun pentru cetățeni, ci și o deschidere reală către investitori”

    Proiectul de aducțiune a gazului metan în comuna Vatra Moldoviței, una dintre cele mai ample investiții derulate vreodată în zonă, prinde contur. Primarul Virgil Saghin a anunțat că lucrările se desfășoară conform graficului de execuție, iar în prezent acestea sunt realizate în proporție de 40%.

    Edilul a explicat că proiectul de aducțiune a gazului metan beneficiază și de o finanțare suplimentară, care acoperă sumele neeligibile în prima fază, precum și taxa pe valoare adăugată aferentă. Această modificare bugetară asigură derularea fără sincope a lucrărilor și scutește autoritatea locală de un efort financiar semnificativ.

    Primarul Virgil Saghin a subliniat că introducerea gazului metan în Vatra Moldoviței va aduce beneficii considerabile locuitorilor, atât prin creșterea confortului în locuințe, cât și prin reducerea costurilor de încălzire. În plus, edilul este convins că această investiție strategică va atrage investitori în zonă, contribuind astfel la dezvoltarea economică a comunei.

    „Gazul metan înseamnă nu doar un trai mai bun pentru cetățeni, ci și o deschidere reală către investitori. Este o resursă care poate genera locuri de muncă și poate impulsiona economia locală. Mulțumesc tuturor cetățenilor pentru răbdarea de care au dat dovadă pe perioada lucrărilor. Știu că au existat neplăceri cauzate de săpături și restricții temporare, însă îi asigur că toate drumurile afectate vor fi aduse la starea inițială în cel mai scurt timp”, a transmis primarul Virgil Saghin.

    Proiectul de aducțiune a gazului metan este implementat de Primăria Vatra Moldoviței, în parteneriat cu Primăriile Vama, Frumosu și Moldovița, prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Valea Moldoviței”. Valoarea inițială a întregului proiect se ridica la aproape 123 de milioane de lei, la care se adaugă acum o sumă suplimentară de peste 23 de milioane de lei, asigurată printr-o finanțare complementară.

    Prin această investiție de anvergură, autoritățile locale fac un pas decisiv spre modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din întreaga zonă a Văii Moldoviței. Proiectul reprezintă un exemplu concret de colaborare între administrațiile locale din comunele învecinate și o dovadă a faptului că investițiile strategice pot schimba radical viitorul comunităților rurale din județul Suceava.

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava Admitere USV SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles