Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Lucrări importante de infrastructură în comuna Vatra Moldoviței. Lucrările la rețeaua de gaz au fost demarate, iar infrastructura rutieră se află într-un amplu proiect de modernizare: „Sunt proiecte vitale pentru confortul și siguranța locuitorilor”

Comuna Vatra Moldoviței se află într-un continuu proces de modernizare, două proiecte de infrastructură esențiale fiind în derulare în această perioadă. În satul Paltinu au început lucrările de introducere a rețelei de gaz, în timp ce, la nivelul întregii comune, a fost demarat un amplu proiect de modernizare a drumurilor, finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Începând cu data de 7 iulie 2025, au fost demarate săpăturile necesare pentru realizarea rețelei de distribuție a gazului metan în satul Paltinu. Două echipe de muncitori acționează în paralel, pentru a eficientiza ritmul lucrărilor: una din direcția pod Paltinu (DN 17A) spre zona Ionu, iar cealaltă din direcția Ionu către podul de pe DN17A.

Primăria comunei face un apel către locuitori să nu parcheze autovehiculele pe marginea drumului în zonele unde se execută lucrări, pentru a permite accesul utilajelor și a evita blocaje. De asemenea, cetățenii care știu că au rețele de apă sau branșamente electrice subterane în zonele afectate sunt rugați să anunțe echipele de muncitori, pentru a preveni eventuale avarii sau întreruperi.

„Știm că lucrările pot provoca un disconfort temporar, prin praf, zgomot sau restricții de circulație. Le mulțumesc cetățenilor pentru răbdare și înțelegere. Este un proiect vital pentru confortul și siguranța locuitorilor, care aduce comuna noastră mai aproape de standardele europene. Gazul metan va îmbunătăți calitatea vieții și va reduce costurile pentru încălzire și gătit în gospodării”, a declarat primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin.

În paralel, administrația locală a demarat o investiție importantă în infrastructura rutieră, prin proiectul „Modernizare drumuri vicinale în comuna Vatra Moldoviței, județul Suceava”. Finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, proiectul are o valoare totală de 11.799.803,50 lei și prevede asfaltarea a trei drumuri și construirea a două poduri esențiale pentru comunitate.

Ce lucrări sunt incluse în proiect:

Drumul Cîrmăceni – 480 de metri modernizați, cu 3 podețe tubulare pentru scurgerea apelor pluviale;

Drumul Sondei – 1.804 metri de drum asfaltat, cu 14 podețe tubulare, menit să prevină inundațiile și deteriorarea infrastructurii;

Drumul Opalnec – 100 de metri reabilitați și echipați cu 2 podețe tubulare;

Podul Cîrmăceni – 12 metri lungime, va asigura accesul către terenuri agricole și gospodării;

Podul Opalnec – tot 12 metri lungime, va contribui la siguranța rutieră și la o mai bună mobilitate în zonă.

„Este o investiție semnificativă pentru comuna noastră, care va duce la modernizarea infrastructurii locale și va îmbunătăți accesul între satele componente. Prin asfaltarea drumurilor și construirea podurilor, vrem să oferim locuitorilor condiții de trai mai bune, dar și să stimulăm dezvoltarea turismului și a economiei locale. Le mulțumesc tuturor celor care susțin și înțeleg importanța acestui proiect pentru viitorul comunității noastre”, a mai precizat primarul Virgil Saghin.

Lucrările vor fi realizate în baza unui contract de execuție semnat pentru suma de aproape 12 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată integral din fonduri guvernamentale, prin intermediul programului „Anghel Saligny”.

Vatra Moldoviței devine, astfel, un exemplu de bune practici în atragerea de fonduri pentru modernizarea localităților rurale. Introducerea rețelei de gaz și asfaltarea drumurilor vicinale sunt proiecte care vizează direct calitatea vieții locuitorilor și sustenabilitatea dezvoltării locale.

Autoritățile locale au dat asigurări că vor monitoriza atent desfășurarea lucrărilor și vor ține cetățenii la curent cu etapele următoare ale proiectelor.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles