În ședința Consiliului Local Fălticeni din 29 aprilie 2025, consiliera USR Mocanu Ania-Alina a depus un amendament oficial prin care a solicitat amânarea sau respingerea Proiectului de Hotărâre nr. 14, referitor la închirierea unui spațiu public generos -425 mp, 17 încăperi, situat central, la parterul Casei de Cultură “Grigore Vasiliu Birlic” – pentru 10 ani, cu posibilitate de prelungire pentru încă 5 ani.
În locul unei licitații pentru închiriere pornind de la doar 1.500 lei/lună ( 3,53 lei/m²/lună, echivalent cu aproximativ 0,70 € (70 de eurocenți)/m²/lună.), USR a propus transformarea spațiului într-un Centru pentru Tineri Investitori și Start-up-uri, o inițiativă cu impact real asupra economiei locale și a tinerilor din oraș.
Amendamentul a inclus și o soluție de compromis, în cazul în care spațiul este considerat prea mare pentru un singur proiect: compartimentarea sa, astfel încât o parte să fie dedicată incubatorului de afaceri, iar o altă parte să poată fi închiriată în scop bugetar. De asemenea, s-a propus înființarea unui grup de lucru mixt, cu reprezentanți din toate partidele și din administrația locală, pentru o analiză serioasă și transparentă asupra modului optim de utilizare.
În timpul dezbaterii, consiliera USR a subliniat că spațiul este deja modernizat și investițiile ar fi minime și poate susține fără probleme activități economice și educaționale. În replică, primarul a afirmat că spațiul ar fi mai potrivit pentru activități de tip club, deoarece „nu are lumină naturală”, — afirmație contrazisă de realitate, spațiul având geamuri normale, chiar dacă este situat la demisol. Deși a declarat că „proiectul e bun”, primarul a refuzat categoric amânarea sau retragerea proiectului, deși numai el avea această prerogativă legală în calitate de inițiator.
În mod aparent conciliant, edilul a menționat că „va avea în vedere un alt spațiu pentru un proiect pentru tineri”, dar nu a oferit niciun termen de implementare, ceea ce face ca această promisiune să pară mai degrabă o declarație de fațadă decât un angajament real.
Mai mult, în cadrul aceleiași ședințe, a fost ridicată problema subevaluării discutabile a spațiului, stabilit la o sumă derizorie în comparație cu alte imobile din zona centrală. Un alt spațiu — fosta casă mortuară — a fost supraeevaluat semnificativ, în cadrul aceleași ședințe. Confruntat cu această discrepanță, primarul a pasat responsabilitatea către evaluator, dar nu a cerut o reevaluare, chiar dacă i s-a cerut, și nici nu a explicat de ce nu s-a aplicat aceeași logică a „maximizării veniturilor”, susținută de el în proiectul pentru închirierea casei mortuare.
Toate aceste elemente conduc spre o îngrijorare legitimă privind transparența și corectitudinea procesului. Spațiul pare să fi fost reținut pentru un scop prestabilit, necomunicat public, iar decizia de a respinge orice formă de dezbatere publică întărește această percepție.
În acest context, este legitim să ne întrebăm:
• Va fi licitația corectă și deschisă?
• Cine va câștiga și la ce preț?
• Se va continua aceeași activitate în spațiu, care până acum nu a avut niciun impact vizibil asupra dezvoltării orașului?
Votul a confirmat blocarea proiectului: 15 voturi „pentru” (13 PSD, 2 AUR) și 3 voturi „împotrivă” (USR, Forța Dreptei și PNL).
În loc să fie valorificat în interesul general, un spațiu public central, modernizat și cu potențial, este înstrăinat grăbit, fără analiză, fără consultare și fără o strategie transparentă. Deși administrația dispune de experiență în gestionarea patrimoniului, în acest caz, această experiență pare folosită nu pentru dezvoltare, ci pentru blocarea inițiativelor cu adevărat benefice comunității.
USR Fălticeni îi invită pe toți cei interesați să urmărească pagina noastră de Facebook. Vom publica acolo toate detaliile legate de licitația spațiului de la Casa de Cultură: calendarul procedurii și condițiile de participare.
USR Fălticeni va continua să susțină inițiative transparente și orientate spre viitor, în interesul real al orașului și al tinerilor care aleg să rămână și să construiască aici.


