Klaus Iohannis a devenit primul președinte al României care demisionează, dar asta nu surprinde pe nimeni. De fapt, Iohannis a renunțat la această țară cu mult timp în urmă. Zece ani de zile a fost absent din viața publică, tratând mandatul suprem ca pe un concediu permanent, iar acum, când se apropie sfârșitul, preferă să abandoneze pur și simplu, așa cum a făcut cu fiecare responsabilitate care i-a fost întrustată.
Sloganul său preferat, „România educată”, a devenit un simbol al eșecului total. După două mandate într-o Românie pe care ar fi trebuit să o modernizeze, învățământul este prăbușit, abandonul școlar a crescut, iar dascălii sunt umilițiți de un sistem corupt și ineficient. Iohannis a fost arhitectul promisiunilor de carton, al marilor planuri care au rămas doar pe hârtie.
În schimb, a reușit un lucru: să dezbine românii. Electoratul liberal, cel care l-a susținut cu entuziasm în 2014 și 2019, s-a trezit complet trădat. A făcut pacturi de culise cu PSD, partidul pe care spunea că vrea să-l elimine, a fost complice la prăbușirea oricărui proiect autentic de dreapta și a lăsat liberalii în derivă. A girat distrugerea speranțelor celor care credeau într-o Românie occidentală, modernă și funcțională.
Iar acum, la final, pentru câteva luni de privilegii, a mai înjunghiat o dată clasa politică românească, arătând încă o dată că funcția supremă în stat a fost doar o rampă personală de lansare spre o viață confortabilă în afara țării. De ce pleacă acum? Pentru că nu-l mai interesează nimic. A condus țară din vacanță, iar acum, pur și simplu, o lasă de izbeliște.
A renunțat la România așa cum a renunțat la orice responsabilitate: fără regrete, fără mustrări de conștiință, fără onoare.
