More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    IPJ Suceava a organizat primul atelier din seria celor două dedicate elaborării curriculumului ce va sta la baza sesiunilor de pregătire comună prevăzute în proiect

    Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, în calitate de partener în cadrul proiectului FLAMECONTROL – „Inițiativă comună pentru gestionarea incendiilor”, cod ROUA00386, a organizat, în perioada 17-20 noiembrie2025, la Suceava, primul atelier din seria celor două dedicate elaborării curriculumului ce va sta la baza sesiunilor de pregătire comună prevăzute în proiect.

    La activitate participă reprezentanți ai celor patru parteneri ai proiectului: Inspectoratul General Pentru Situații de Urgență din România – lider de proiect; Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava; Inspectoratul de Poliție Județean Suceava și Departamentul de Stat al Ucrainei pentru Situații de Urgență în regiunea Cernăuți, Ucraina.

    Evenimentul beneficiază și de contribuția specialiștilor din cadrul Institutului Național de Criminalistică, Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă, precum și a experților din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

    Activitatea desfășurată a avut ca obiectiv stabilirea structurii de bază a curriculumului, concentrându-se pe identificarea competențelor și abilităților esențiale necesare pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență. Mediul colaborativ a permis participanților să împărtășească perspective și bune practici din domeniile lor de expertiză, contribuind la dezvoltarea unui curriculum cuprinzător.

    În urma elaborării curriculumului, proiectul va continua cu desfășurarea a șase sesiuni de pregătire practică, menite să asigure aplicarea unitară a procedurilor, consolidarea cooperării interinstituționale și îmbunătățirea capacității de răspuns la situații de urgență la nivel transfrontalier.

    Proiectul FLAMECONTROL are ca principal obiectiv consolidarea capacităților transfrontaliere de răspuns în caz de urgență și a capacității de intervenție dintre România și Ucraina prin dotarea și formarea profesioniștilor din domeniul răspunsului în caz de urgență și construirea unei infrastructuri-cheie, îmbunătățind astfel gradul de pregătire și eficiența operațională în gestionarea dezastrelor legate de climă și a altor dezastre naturale în județul Suceava și regiunea Cernăuți.

    Proiectul este finanțat în cadrul Programului Interreg VI-A NEXT România-Ucraina  2021-2027 și se derulează pe o perioadă de 24 de luni, între 29.05.2025 și 28.05.2027. Valoarea totală a proiectului este de 1.543.449,13 euro, din care 1.389.104,20 euro reprezintă contribuția Uniunii Europene.

    Acest material a fost produs cu sprijinul Uniunii Europene. Conţinutul acestui material intră în responsabilitatea Partenerului 3 – Inspectoratului de Poliție Județean Suceava şi nu reflectă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene sau a structurilor de management ale Programului Interreg VI-A NEXT România–Ucraina 2021- 2027.

    Datele de contact ale Partenerului 3 – Inspectoratul de Poliție Județean Suceava:

    Persoană de contact: comisar șef de poliție Andrei CEOBANU

    Telefon: 0230/530527; fax: 0230/522753

    e-mail: cabinet@sv.politiaromana.ro

    Bulevardul 1 Mai, nr.9, Suceava, România

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles