Cazul semnalat la finalul acestei săptămâni, în care primarul comunei Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, este acuzat de agresiuni grave asupra concubinei sale Alina Stanciu, din comuna Siminicea, și a fiicei acesteia, ridică mai multe semne de întrebare decât oferă răspunsuri. Deși faptele descrise sunt de o gravitate extremă, succesiunea evenimentelor și unele detalii din relatarea presupuselor victime lasă loc unor îndoieli legitime.
Potrivit sesizării, cele două femei ar fi fost agresate fizic, amenințate și lipsite de libertate pe parcursul unei nopți întregi. Cu toate acestea, apare prima întrebare firească: de ce, în contextul unor fapte atât de grave, nu a fost apelat numărul de urgență 112? Într-o epocă în care telefonul mobil este omniprezent, lipsa unui apel de urgență rămâne greu de explicat.
De asemenea, Alina Stanciu avea autoturismul personal parcat chiar în curtea locuinței primarului. Dacă pericolul era atât de iminent, de ce nu a existat nicio tentativă de a părăsi locuința, măcar una? De ce a fost nevoie să se aștepte până dimineață, moment în care, potrivit declarațiilor, agresorul le-ar fi permis să plece?
Un alt element care merită atenție este intervalul de timp scurs între momentul plecării din locuință și prezentarea la Poliție. Cele două femei nu s-au dus imediat să reclame faptele, ci abia în jurul orei 16.00 a zilei următoare. Ce s-a întâmplat în acest interval? Au existat discuții, consultări, eventual o consiliere juridică menită să structureze cât mai coerent o poveste extrem de serioasă?
Suspiciunile cresc și mai mult în contextul perchezițiilor domiciliare dispuse de procuror. Deși s-a vorbit despre un obiect cu caracteristicile unui pistol, verificările au arătat că primarul nu este posesor legal de arme, iar în urma perchezițiilor ample, inclusiv a secării unui heleșteu, nu a fost găsită nicio armă, nicio muniție, niciun element care să confirme această parte a acuzațiilor.
Rămâne, astfel, o întrebare incomodă, dar necesară: dacă aceste suspiciuni nu se confirmă, cine își asumă costurile și responsabilitatea pentru mobilizarea impresionantă de forțe, resurse și timp? Și, mai ales, ce se întâmplă cu reputația unui ales local, în cazul în care ancheta va demonstra că realitatea nu se suprapune peste povestea reclamată?
Fără a minimaliza importanța combaterii violenței în familie, un principiu fundamental al statului de drept rămâne prezumția de nevinovăție. Iar atunci când o poveste lasă prea multe goluri, presa are datoria nu să acuze, ci să întrebe. Ancheta va stabili adevărul. Până atunci, întrebările rămân.
