Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Infrastructura rutieră nouă este prioritatea numărul unu a senatorului sucevean George Mîndruță: „Cred că nu mai trebuie să pierdem timpul cu proiecte gen asfaltări și drumuri mai mult sau mai puțin expres”

Senatorul USR PLUS de Suceava George Mîndruță a anunțat că prioritatea numărul unu a sa este dezvoltarea infrastructurii rutiere a județului, aceasta fiind și tema principală de discuții cu delegația PNL, de la sfârșitul săptămânii trecute.

„A fost prima întâlnire în această formulă, pentru a ne cunoaște mai bine. Nu s-a discutat despre numiri de prefect și subprefecți, nu s-a luat în discuție nici situația instituțiilor deconcentrate, aceste aspecte vor fi discutate la București, când se va stabili ce poziție va ocupa fiecare partid din coaliție, în parte. Am căzut însă cu toții de acord că avem nevoie de autostradă. Să facem lucrurile cum trebuie de la început și să nu mai improvizăm. Efectele pe care le are o infrastructură sănătoasă și funcțională sunt extrem de diverse și de diversificate cu influențe în mediul economic, cu influențe în turism. Proiectele în infrastructură sunt costisitoare, este nevoie de sume importante și din acest motiv am stabilit o întâlnire pentru începutul săptămânii cu ministrul Transporturilor și cu ministrul Fondurilor Europene, întâlnire la care și-a anunțat prezența și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur”, a declarat George Mîndruță, senator USR PLUS de Suceava.

Parlamentarul a accentuat faptul că județul are nevoie de autostradă pentru a se dezvolta toate domeniile de activitate, iar repararea drumurilor asfaltate nu reprezintă o prioritate.

„Cred că nu mai trebuie să pierdem timpul cu proiecte gen asfaltări și drumuri mai mult sau mai puțin expres. Avem nevoie de autostradă. Chiar dacă va dura puțin mai mult, chiar dacă va implica și costuri mai mari, e important să facem lucrurile cum trebuie de la început și să nu mai improvizăm și să căutăm soluții de compromis. Moldova a fost văduvită în anii aceștia și lucrurile se văd”, a completat senatorul USR PLUS de Suceava George Mîndruță.

Acesta susține și nevoia impetuoasă a construcției șoselei ocolitoare a Fălticeniului, și încearcă să-și convingă colegii de coaliție în acest sens.

„Susțin construcția șoselei de centură a Fălticeniului dar specialiștii din Ministerul Transporturilor au o altă strategie și trebuie să mai așteptăm. Valoarea acestei proiect este de aproximativ 80 de milioane de lei, mult mai puțin decât șoseaua ocolitoare din Gura Humorului, care costă aproape 300 de milioane de lei, dar vom vedea care va intra prima la finanțare. Repet, prioritatea mea este dezvoltarea infrastructurii rutiere dar pe lângă subiectele de interes national, temele de actualitate pe plan local și județean sunt tot prioritățile mele. Vreau să rămân informat și implicat și în demersuri simple la prima vedere, de multe ori fiind cele care fac diferența pentru cei de lângă noi”, a adăugat senatorul sucevean George Mîndruță.

Parlamentarul USR PLUS este membru și secretar al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, cât și membru al Comisiei pentru comunitățile de români din afara țării. 

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles