More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Individul care a înjunghiat-o pe soția lui, medic rezident la Spitalul Județean Suceava, a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor

    Astăzi, Tribunalul Suceava a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a inculpatului Cătălin Ionuț Molie, de 35 de ani, pentru comiterea infracțiunii de violență în familie raportată la tentativă de omor.

    Acesta a fost introdus în Arestul IPJ Suceava.

    La data de 12 mai 2023, la ora 07.35, Cristina Molie, de 34 de ani, medic rezident la Spitalul Județean Suceava, a anunțat prin 112 faptul că a fost înjunghiată de soțul ei, Cătălin Ionuț Molie.

    Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, unde în urma verificărilor a reieșit că, în dimineața zilei de 12 mai a.c., în jurul orei 07.30, Cristina Molie a ieșit din apartament împreună cu cei doi copii ai săi, în vârstă de 3 ani și un an jumătate, ocazie cu care a fost atacată de Cătălin Ionuț Molie, soțul ei cu care se află în proces de divorț.

    Individul a împins-o în casă unde a lovit-o de mai multe ori cu cuțitul în zona capului și a zonei cervicale, după care a fugit.

    Victima a fost preluată de o ambulanță și dusă la Spitalul Județean Suceava, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.

    Agresorul a fost prins, în jurul orei 08.30, pe strada Universității din municipiul Suceava.

    După audieri, Cătălin Ionuț Molie a fost reținut pentru 24 de ore.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles