Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Incendiul în curtea fostei fabrici de încălțăminte Strădunița. Două caroserii de mașină au luat foc de la o țigară aruncată aiurea

La 01.04.2021, la ora 14.55 Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată prin 112 de către Mihai I., din comuna Dumbrăveni, cu privire la faptul că s-a produs un incendiu pe un teren aparținând Oltei I., de 54 ani, din comuna Dumbrăveni, amplasat în curtea fostei Fabrici de Încălțăminte Străduința din municipiul Suceava. 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că Oltea I. deține un teren cu suprafața de aproximativ 200 mp în incinta fostei fabrici de încălțăminte Străduința din Suceava, pe care a depozitat caroseriile a două autoturisme marca Mercedes Benz E220 și Ford Probe, neînmatriculate, cu destinație de deșeuri metalice (fier vechi).

La 01.04.2021, la ora 14.50, vegetația de pe terenul Oltei I. a luat foc și a afectat caroseriile celor două autoturisme. Incendiul a fost observat de lucrătorii spațiilor comerciale din vecinătate, care au procedat la stingerea incendiului folosind hidranți și stingătoare cu pulbere.

În perioada de lichidare a incendiului, la fața locului a intervenit și un echipaj al ISU Suceava, care a asigurat perimetrul, ocazie cu care s-a constatat că sursa probabilă de producere a incendiului a fost „țigară” aruncată în ,,vegetație uscată”.     

Valoarea prejudiciului a fost evaluată la suma de aproximativ 500 lei.

Cu excepția celor două caroserii auto, ce nu erau echipate cu motoare sau sursă de alimentare cu energie electrică (baterii), nu s-au constatat alte distrugeri.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere din culpă.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles