Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Hoțul „Monăcel” a fost arestat preventiv după ce a comis două furturi în Suceava, unul dintre ele la Termica

Polițiștii suceveni au identificat doi autori recidiviști ai unor furturi comise în luna noiembrie, după ce în datele de 3 și 30 noiembrie 2025 au fost înregistrate două sesizări privind spargeri soldate cu prejudicii importante. În urma investigațiilor, au fost stabiliți ca autori Vasile-Ion Cuțitariu și Maria Cuțitariu, ambii cunoscuți cu antecedente penale pe raza municipiului Suceava.

Pentru prima faptă, produsă pe 24 octombrie 2025, în intervalul 12.30 – 21.10, anchetatorii au stabilit că Vasile-Ion Cuțitariu a pătruns prin efracție în două anexe ale stânii aparținând lui Alexe I., situată pe strada Apeductului din municipiul Suceava, de unde a sustras un generator, mai multe scule electrice, role de cablu, o sobă metalică, două circulare, materiale izolante și diverse unelte, prejudiciul fiind estimat la 6.000 de lei.

Pentru cea de-a doua faptă, produsă pe 30 noiembrie 2025, în intervalul orar 10.40 – 12.00, polițiștii au stabilit că Vasile-Ion Cuțitariu, împreună cu Maria Cuțitariu, s-au deplasat la SC Termica SA din Suceava. Bărbatul a pătruns fără drept în incinta unității și a sustras mai multe materiale feroase, pe care le-a transportat la o căruță, unde se afla femeia, aceasta asigurând paza în exterior. În acest caz, Maria Cuțitariu este cercetată pentru complicitate la furt calificat.

Cercetările celor două dosare au fost reunite, iar la data de 4 decembrie polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în comuna Șcheia. În urma descinderii au fost găsiți cei doi suspecți, precum și bunuri de interes în acest caz.

Vasile-Ion Cuțitariu, cunoscut în zona Sucevei sub porecla „Monăcel”, a fost reținut pentru 24 de ore începând cu data de 4 decembrie, ora 09.00. Ulterior, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de ambii suspecți, iar dosarul a fost înaintat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru bărbat.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Suceava a admis propunerea, dispunând arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Vasile-Ion Cuțitariu. Ancheta continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles