More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Gheorghe Șoldan anunță că proiectul variantei ocolitoare Gura Humorului avansează: „Nu mai promitem pe hârtie, ne apucăm de treabă!”

    Proiectul variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a mai făcut un pas important spre realizare. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, anunță că documentația a trecut de Consiliul Tehnico-Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor, iar lucrările ar putea începe chiar în acest an.

    Drumul de centură al orașului Gura Humorului – o investiție mult-așteptată de locuitorii din zonă – a fost avizat favorabil în Consiliul Tehnico-Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor. Proiectul, realizat în variantă half-profile (profil parțial), are șanse reale să înceapă până la finalul acestui an, potrivit declarațiilor lui Gheorghe Șoldan.

    „Este soluția realistă pe care am găsit-o alături de echipa mea pentru a construi această variantă ocolitoare. Nu doar să o desenăm pe hărți și să o scoatem în fața oamenilor o dată la patru ani, în scop electoral”, a transmis liderul administrației județene.

    Președintele CJ Suceava a fost prezent personal la București, împreună cu echipa tânără de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava, pentru a susține proiectul în fața experților din minister. Etapa următoare presupune avizarea în cadrul CTE-ului interministerial, urmată de adoptarea unei hotărâri de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.

    „Avem susținere și vom merge mai departe în ritm accelerat. Îmi doresc să scoatem cât mai repede lucrările la licitație și să ne apucăm de treabă chiar din acest an”, a precizat Gheorghe Șoldan.

    Varianta ocolitoare Gura Humorului va avea o lungime totală de 9,4 kilometri și va lega DN17 de DN2E, eliminând traficul greu din centrul orașului. Traseul va traversa localitățile Frasin, Gura Humorului și Păltinoasa, cu două sensuri giratorii mari proiectate la capetele drumului – unul la intrarea dinspre Frasin, iar celălalt la intersecția DN17–DN2E, în Păltinoasa.

    „Nu ne permitem să mai așteptăm 10-15 ani sperând la o finanțare de peste 700 de milioane de euro pentru o variantă de autostradă. Așa că am ales să construim un drum național modern, cu platformă de 16,5 metri, benzi de încadrare, viaducte, poduri și pasaje peste râul Moldova, râul Humor, pârtia de schi și parcul orașului”, a explicat Șoldan.

    Chiar dacă proiectul este gândit ca un drum național, el este pregătit tehnic pentru a putea fi transformat în viitor într-un tronson de autostradă, în cazul unei finanțări majore.

    Proiectul are o durată totală estimată la 3 ani – dintre care 6 luni pentru proiectare și 30 de luni pentru execuția propriu-zisă.

    „Știu că mulți nu cred decât când vor vedea utilajele pe teren și le dau dreptate. Oamenii au fost amăgiți ani la rând. Le cer doar atât: puțină răbdare. Nu ani. Luni”, a transmis președintele Consiliului Județean.

    Gheorghe Șoldan spune că a luptat pentru acest proiect încă din prima zi a mandatului său, în pofida birocrației și a inerției sistemului administrativ.

    „Mă confrunt, și încă mă confrunt, cu birocrația, cu mentalități greu de schimbat. Tocmai de aceea mă bucur sincer pentru fiecare etapă pe care o depășim. Cu fiecare pas, ne apropiem de ziua în care vom vedea constructorii și utilajele pe teren. Ziua în care până și cei mai sceptici vor crede că nu sunt doar vorbe de politician”, a conchis liderul administrației județene.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles