Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au descins, în baza a două mandate de percheziție emise de Judecătoria Rădăuți, la locuințele a două persoane din comuna Voitinelbănuite că ar fi comis mai multe furturi din locuințe și pensiuni turistice.
Perchezițiile au avut loc în contextul unui dosar penal care vizează o serie de fapte comise în perioada februarie – aprilie 2025. În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că cei doi bărbați ar fi pătruns, pe timp de noapte și prin efracție, în cel puțin șase imobile situate pe raza comunelor Vicovu de Jos și Voitinel. Țintele acestora au fost locuințe private și pensiuni, de unde ar fi sustras bunuri de valoare, aparținând persoanelor vătămate.
Pe parcursul cercetărilor, polițiștii au reușit recuperarea mai multor obiecte furate, iar victimele au fost chemate la sediul Secției 4 Gălănești pentru recunoaștere și ridicarea acestora. Restituirea bunurilor a fost dispusă prin ordonanță de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.
Pentru clarificarea completă a situației de fapt, anchetatorii au emis mandate de aducere pentru cinci persoane. Dintre acestea, două sunt principalii suspecți în cauză, iar celelalte trei au fost audiate în calitate de martori sau în alte calități procesuale.
Ancheta a mai scos la iveală faptul că o parte dintre bunurile sustrase au fost deja valorificate în localitatea Voitinel, fiind vândute către mai multe persoane, a căror identitate a fost stabilită. Cei care au achiziționat bunurile furate le-au predat benevol poliției, în vederea restituirii către păgubiți.
Având în vedere probele administrate și necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal, polițiștii au dispus reținerea unuia dintre suspecți, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
IPJ Suceava subliniază că prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului reprezintă o prioritate, iar sesizările privind furturile din locuințe sau spații turistice sunt tratate cu maximă seriozitate. În astfel de cazuri, autoritățile adoptă măsuri ferme, inclusiv dispunerea reținerii suspecților și recuperarea prejudiciilor.
Cercetările continuă, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pentru documentarea completă a activității infracționale și identificarea tuturor bunurilor sustrase.
