Ritmic Suceava

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, a salutat încheierea MCV pentru România, considerând că această situație reprezintă o șansă mare pentru ca țara noastră să adere la zona Schengen.

„Suntem în zodia veștilor bune pentru România, vreau să salut și eu încheierea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV). De când am intrat în Uniunea Europeană am fost monitorizați în domeniul statului de drept și al justiției. Astăzi, acest mecanism s-a încheiat pentru că România și-a făcut temele așa cum trebuie. Este o notă bună pentru Guvernul liberal Ciucă, pentru Ministerul Justiției și ministrul Cătălin Predoiu care s-au implicat direct pentru îmbunătățirea legislației în domeniul justiției și astfel contribuie substanțial la parcursul european al României. Sunt convins că ridicarea MCV dă șanse mari de aderare a României la zona Schengen și, la fel, un ministru liberal de interne, Lucian Bode, a luptat și luptă pentru atingerea acestui obiectiv. Sunt mândru că fac parte din această echipă liberală care în aceste zile scrie istorie pentru România. Trebuie să subliniez și să apreciez întregul efort al Coaliției de guvernare, a europarlamentarilor și parlamentarilor români care au dat dovadă de solidaritate”, a declarat Gheorghe Flutur.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here