More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Gheorghe Flutur: „Aleșii locali PNL sprijină și așteaptă acest Program care are și menirea de a reduce decalajele între diferite regiuni, între orașe, între comune și chiar între cartiere sau sate”

    Liga Aleşilor Locali ai PNL susține hotărât Programul Naţional de Investiţii (PNI) „Anghel Saligny” și demersurile premierului Florin Cîțu ca demersuri pragmatice care țin cont de realități, susține președintele Ligii Aleşilor Locali PNL, Gheorghe Flutur.

    „Doar 43% din localități au rețele de canalizare, doar 69% au apă potabilă și doar 31% sunt racordate la rețelele de gaz. Pe de altă parte, mai mult de 20.000 km de drumuri județene și peste 27.000 km de drumuri comunale sunt încă nemodernizate. Acest program este destinat exact acestor drumuri și trebuie să intre în vigoare urgent. Faptul că premierul Florin Cîțu a hotărât să aloce parte din creșterea economică lucrărilor de investiții este de apreciat cu atât mai mult cu cât o mare parte din populația României așteaptă îmbunătățirea calității vieții, iar PNI răspunde exact acestor așteptări. PNI ține seama de proiectele (multe la număr) depuse de UAT-uri atât la Compania Națională de Investitii cât și la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, dar care astăzi așteaptă pentru că nu au finanțare. Să nu uităm că UAT-urile au cheltuit sume mari de bani pentru întocmirea documentațiilor”, susține Flutur.

    Totodată, acesta precizează și modificarea normelor pentru o mai mare transparentizare a cheltuirii banului public, cât și pentru stabilirea mai clară a criteriilor de alocare a fondurilor, prioritizarea investițiilor și simplificarea procedurilor.

    „PNI este complementar proiectelor europene de finanțare și acoperă zone neeligibile în altă parte. Tocmai de aceea, noi, aleșii locali PNL, și suntem convinși că toți aleșii locali din România, sprijină și așteaptă acest Program care are și menirea de a reduce decalajele între diferite regiuni, între orașe, între comune și chiar între cartiere sau sate. De aceea, noi cerem imperativ aprobarea acestui Program care să creeze cadrul legal înainte de rectificarea bugetară, pentru a deveni funcțional”, apreciază Flutur.

    Sursa: Știripesurse

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles