Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Gheorghe Flutur a lăudat inițiativa Ministerului Transporturilor de a asfalta axul rutier principal din orașul Vicovu de Sus: „Am solicitat încă de când s-a deschis punctul de frontieră modernizarea drumului din vamă pentru că pe aici trec foarte multe mașini”

Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, a fost prezent astăzi la Vicovu de Sus, unde a inspectat lucrările de modernizare la drumurile naționale dintre orașul aflat la granița cu Ucraina și localitățile Rădăuți și Marginea. Șeful administrației județene a arătat că se efectuează lucrări de asfaltare pe DN 2E din Vama Vicovu de Sus și până la intersecția cu Vicovu de Sus.

„Întreg axul rutier principal din orașul Vicovu de Sus este asfaltat și ne bucurăm că Ministerul Transporturilor – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a înțeles urgența noastră. Eu am solicitat încă de când s-a deschis punctul de frontieră modernizarea drumului din vamă pentru că pe aici trec foarte multe mașini. Este important faptul că pe lângă aceste lucrări și primarul Vasile Iliuț are programe de modernizare în centrul orașului Vicovu de Sus și se vede o schimbare la față a acestui oraș. Se vede o schimbare la față a zonei, cu piața agroalimentară și cu celelalte investiții aflate în implementare”, a declarat Gheorghe Flutur.

Vasile Iliuț, primarul orașului Vicovu de Sus, s-a arătat încântat de realizarea acestor lucrări și i-a mulțumit lui Gheorghe Flutur pentru că s-a implicat pentru demararea lor.

„Ne aflăm pe Calea Cernăuți și, după cum se vede, s-a turnat covorul asfaltic, iar acum se lucrează la marcaje. A fost o lucrare de mare importanță și îi mulțumim președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, pentru această implicare și pentru ajutorul de care avea nevoie orașul nostru, deoarece drumul era găurit, spart și până acum au fost doar acele peticiri ale asfaltului. De 20 de ani nu s-a mai turnat un covor asfaltic și uitați-vă că această minune s-a produs chiar acum”, a transmis primarul Vasile Iliuț.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles