George Simion, liderul AUR și candidat pentru a doua oară în mai puțin de șase luni la funcția supremă în stat, pare să fi intrat în această campanie cu un scop ciudat: nu să câștige, ci să piardă cât mai spectaculos. În ultimele două săptămâni, comportamentul lui a fost mai degrabă al unui sabotor propriu decât al unui prezidențiabil serios.
A început printr-o asociere toxică: alături de Anamaria Gavrilă, lidera formațiunii POT, o figură controversată, cunoscută mai degrabă pentru ieșirile sale vulgare decât pentru vreo formă de inteligență politică. O alegere neinspirată care a transmis electoratului un mesaj clar – lipsă de discernământ și superficialitate.
A urmat refuzul dezbaterii cu Nicușor Dan după primul tur. În loc să-și asume o confruntare directă, Simion a fugit. A tăcut, s-a ascuns, apoi a atacat presa și a căutat vinovați printre jurnaliști, pe care i-a tratat cu dispreț și agresivitate. S-a jignit singur, inclusiv atunci când a făcut afirmații deplasate la adresa persoanelor cu dizabilități, pierzând astfel simpatia unui segment important din societate.
Și parcă nu era suficient, dar Simion s-a făcut de râs și internațional. În Franța, a lăsat impresia unui turist dezorientat, incapabil să transmită un mesaj coerent sau să-și susțină cauza. S-a înconjurat de personaje sulfuroase precum Călin Georgescu, iar asocierile cu filiere pro-ruse au devenit tot mai greu de ignorat – o povară electorală care l-a îngropat definitiv.
Întrebarea care persistă este dacă George Simion și-a dorit cu adevărat să ajungă președinte. Pentru un om care n-a avut vreodată un loc de muncă real, perspectiva de a conduce o țară părea, probabil, mai degrabă o amenințare decât o oportunitate. Iar campania lui a părut mai mult o strategie de auto-sabotaj decât un proiect politic.
După două eșecuri majore în decurs de jumătate de an, George Simion e în pericol să piardă nu doar visul Cotroceniului, ci și șefia AUR.
Istoria reține înfrângerile, dar nu iartă ridicolul. Iar George Simion tocmai a bifat ambele.
