La data de 24.01.2021, în jurul orei 07.49, Poliţia municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 de Daniel L., din cadrul Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, despre faptul că în fața instituției unde lucrează a avut loc un accident.
Având în vedere cele sesizate, lucrătorii de poliţie s-au deplasat la faţa locului, unde, cu ocazia primelor cercetări, au constatat că Marius Ovidiu Vodă, de 25 ani, în timp ce conducea autoturismul marca Audi pe pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Vatra Dornei, din direcția Roșu către Argestru, din cauza vitezei excesive și pe fondul consumului de băuturi alcolice, a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu autoturismul Volkswagen condus regulamentar de Cristian Sava, de 28 de ani, din municipiul Vatra Dornei.
La ora 08.40, s-a constatat decesul lui Cristian Sava.
În urma accidentului a rezultat rănirea Ioana Sava, de 50 ani, pasageră în autoturismul Volkswagen, rănirea lui Marius Ovidiu Vodă și rănirea Andreei Buta, de 23 ani, pasageră în autoturismul marca Audi, care au fost transportați la Spitalul municipal Vatra Dornei.
Cadavrul lui Cristian Sava va fi depus la morga Spitalului municipal Vatra Dornei în vederea efectuării necropsiei.
Conducătorul auto Marius Ovidiu Vodă a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, dar i s-au recoltat şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul municipal Vatra Dornei. În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.











