Astăzi, în jurul 19.00, un incendiu a izbucnit la un adăpost de animale din localitatea Găinești. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni și lucrători ai SVSU Cornu Luncii și Mălini cu patru autospeciale de stingere.
A ars acoperișul unui adăpost de animale pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Până la sosirea pompierilor militari incendiul a fost localizat de către lucrătorii SVSU.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.



