În această seară, în jurul orei 20.00, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile în municipiul Rădăuți, în zona centurii, dinspre Dornești.
La fața locului a intervenit modulul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
A fost identificată o singură victimă, prinsă între autoturism și șanțul de beton. Aceasta a fost extrasă de către pompieri și predată echipajului medical pentru monitorizare. Este în stare de inconștiență.
Din nefericire, echipajul SAJ a declarat decesul victimei, un bărbat în vârstă de 49 de ani.




