More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    FOTO Traseele turistice din ariile naturale din județul Suceava au fost curățate de jandarmi

    Bucuria proaspătă și parfumată a primăverii își face apariția numai într-un mediu înconjurător curat.

    În acest context, Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava organizează în această perioadă o campanie de igienizare a traseelor turistice, cu scopul de a colecta deșeurile aruncate în ariile naturale din județul Suceava.

    De la începutul campaniei, 30 de cadre militare echipate cu mănuși și saci menajeri din cadrul Detașamentelor Gura Humorului și Rădăuți au cules mai mult de o tonă de gunoi de pe traseele Voroneț – Piatra Pinului – Pârtia Șoimul, Frasin – Bucșoaia – Cotul Buhii – Vârful Toaca, Ostra – Tarnița – Pasul Puzdra și traseul Putna – Sucevița.

    Campania de ecologizare va continua până la finalul acestei săptămâni, cu activități de colectare a deșeurilor pe traseele turistice din Masivul Rarău și Masivul Suhard.

    Prin desfășurarea unor astfel de acțiuni, ne dorim să încurajăm societatea civilă să participe prin voluntariat la activități de strângere a deșeurilor, de a îndemna la protejarea mediului înconjurător, dar și de a-i sensibiliza pe toți cei care vizitează ariile naturale protejate să nu mai lase în urmă gunoaie.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles