La Vicovu de Sus tocmai s-a încheiat o săptămână plină de evenimente menite să ridice și mai mult calitatea vieții locuitorilor săi.
Marți, 7 februarie, a debutat Șezătoarea Vicovenilor, la Casa de Cultură din zona Laura, eveniment care a adunat vicoveni de toate vârstele. Nepoți au învățat de la bunici, tainele torsului, ale meșteșugurilor populare păstrate din generație în generație, ale jocului și cântecului popular și a continuat miercuri cu activități menite să sprijine autoritățile publice locale din zonă în implementarea programului local de regenerare urbană „Terapia verde în educație – Minte sănătoasă în corp sănătos”. Primarul Vasile Iliuț a continuat maratonul la București unde a semnat implementarea unor proiecte importante pentru comunitatea vicoveană.
„Săptămâna a debutat cu două evenimente importante atât pe plan cultural, cât și funcțional, Șezătoarea Vicovenilor și Ideathon și am susținut în fața comisiei tehnice organizate la București de către Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației oportunitatea și necesitatea finanțării proiectului de reabilitare a podului din Laura ce face legătura cu Putna.Am obținut avizul favorabil din partea comisiei și în maximum 30 de zile urmează să fie emis ordinul de ministru pentru aprobarea finanțării de 13,14 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea acestui pod. Totodată, la sediul MDLPA am semnat contractul de finanțare în valoare de 14,8 milioane de lei pentru construirea a 13 km piste de bicicletă pe toată lungimea străzilor Calea Cernăuți și Ștefan cel Mare din Vicovu de Sus”, a făcut un scurt rezumat al unei săptămâni extraordinar de plină, edilul de la Vicovu de Sus, Vasile Iliuț.
Sala de conferințe din cadrul Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus a găzduit primul Ideathon din județ, în cadrul căruia primarii din zonă au avut ocazia să se documenteze în legătură cu oportunitățile existente de dezvoltare a comunităților pe care le reprezintă, fiind asistați de specialiști în domeniu, evenimentul fiind organizat în colaborare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
Se pare că acesta este doar începutul unui an care se anunță deosebit de fructuos pentru orașul Vicovu de Sus, bugetul aprobat permițând derularea proiectelor aflate în implementare cât și începerea altora noi.
„Avem un buget bun care ne dă încredere că vom putea face ceva și cu siguranță vom face. Aproximativ 62% din buget este destinat dezvoltării. Avem o echipă de profesioniști în cadrul Primăriei și datorită proiectelor pe care această echipă le-a lansat, am trezit interes la nivel de regiune dar și curiozitate. Din aceste motive, cei de la ADR au decis să vină la Vicovu de Sus să promoveze proiectele, să stea de vorbă cu primarii din zonă, să spună cum trebuie făcute acele proiecte și pe ce anume trebuie să ne axăm ca să obținem finanțarea. Vin mulți bani dar trebuie să ne mișcăm extrem de repede. Tot ceea ce realizăm rămâne în localitate și va fi de folos pentru toți locuitorii. Dacă vrem o țară ca afară, trebuie să fim competitivi și să implementăm cât mai multe proiecte. Vreau să trăim într-o localitate frumoasă și curată, cea mai frumoasă din Bucovina”, a declarat Vasile Iliuț, primarul orașului Vicovu de Sus.


